Mărțișorul, simbolul primăverii, al speranței și al norocului, aduce zâmbetul pe chipurile doamnelor și domnișoarelor, chiar și pe timp de pandemie. Membrele Asociației Lions Onix au fost la Spitalul Județean de Urgență din Reșița să împartă flori și mărțișoare pacientelor și cadrelor medicale, încercând să aducă un strop de bucurie în sufletele acestora.